luni, 9 iulie 2012

24 iunie 2012


În ziua Sânzienelor, când Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, în comuna Putineiu, judeţul Giurgiu a fost instalat un nou preot. Acesta este părintele Sima F. Ionuţ Cornel, fost fiu duhovnicesc al Bisericii cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul". Iată cum fiul a crescut si a ajuns pastor al turmei din care s-a ridicat! Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-i dăruiască pastoraţie frumoasa.

Tot în această zi s-a târnosit biserica. Acest lucru a fost posibil în urma amplelor lucrări de consolidare şi renovare efectuate cu ajutorul sponsorilor (vezi istoricul) de părintele Gabi şi părintele Mugurel între anii 2006 - 2007.








Biserica a fost împodobită cu o catapeteasmă din lemn de stejar





Anul acesta s-a încheiat şi pictarea acesteia.










miercuri, 5 octombrie 2011

Istoricul Bisericii cu hramul "SFÂNTUL IOAN BOTEZATORUL" din PUTINEIU - GIURGIU

„Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti se află in posesia unei hărţi color (M.I.M.B. inv. Nr.25167) intitulată „Harta hotarului hasului Giurgiului scoasă după alta hartă asemenea ce se află la Sfânta Mitropolie -1831” realizată pe hârtie, cu dimensiunile de 0,32 X 0,53 m, ce face o delimitare precisă a aşezărilor din interiorul ei şi a satelor învecinate incluse în raia.
Dacă în privinţa reliefului datele prezentate sunt puţine, în schimb informaţiile despre ape sunt bogate. Sunt menţionate pe harta de la Vest la Nord-Vest următoarele cursuri de ape: „ Pârâul Cacaleţi”, „Pârâul ce vine de la Putineiu”, „Pârâul Odivoii”, etc.(ILFOV FILE DE ISTORIE, pg. 257-259, Bucureşti 1978).
Comuna Putineiu ocupă o suprafaţă de 95 Km2, în partea de Sud a judeţului Giurgiu, pe şoseaua Giurgiu- Alexandria, fiind situată la 80 Km de Bucureşti şi 19 Km de oraşul Giurgiu. Amplasată în Câmpia Burnasului la aproximativ 17 Km de Dunăre, comuna Putineiu este favorizată de reţeaua hidrografică permanentă asigurată de „Pârâul ce vine de la Putineiu”, adică Ciuvica.
Păstoritul, ocupaţia de bază din vremuri îndepărtate a locuitorilor de pe aceste meleaguri, furniza produsele lactate şi altor localităţi. Chiar numele comunei este direct legat de „putineiul” folosit pentru prepararea untului.
Documentele istorice atestă existenţa comunei Putineiu cu peste 400 de ani în urmă. Astfel Nicolae Bălcescu consemnează în „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” că „ …. avangarda romană ….. înaintă până la sat, la Putineiu, unde întâmpinând avangarda tătărască o izbi cu vitejie şi o înfrânse.”(14.01.1595)
Până la ciuma declanşată în timpul domnitorului fanariot Ioan Gh Caragea (1812-1818), ce a decimat aproape în întregime populaţia, satul Putineiu era aşezat pe Dealul Morilor, în partea de Sud – Est a actualei biserici. În acel loc s-a pomenit din bătrâni că a existat o biserică cu hramul „ SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHIVA” pe seama căreia în anul 1830 a fost hirotonit preot MANEA zis POPA RADU (Condica anului 1830, îngrijită de mitropolitul Grigorie de Căldăruşani 1823-1834, după cum aflăm scris mai recent în revista B.O.R. nr. 5-6/1934)
La 1 Mai 1835 a fost pusă piatra de temelie a bisericii cu hramul „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL” şi a fost ridicată cu fonduri adunate din donaţiile enoriaşilor şi mai ales din donaţiile moşierului HAGI IORDAN şi ale soţiei sale MARIA MARGHIOALA. Alegerea hramului „Sf. Ioan Botezătorul” este în strânsă legătură cu numele ctitorului principal. Acesta a donat bisericii şi obiecte de cult, unele păstrându-se şi astăzi.
Pentru timpul respectiv, Biserica se impunea prin mărimea sa ( Lungimea de 21metri, lăţimea de 7 metri şi înălţimea de 4 metri). Biserica este construită în stil românesc, având formă de navă şi o singură turlă situată în partea vestică a ei. A fost construită din cărămidă arsă cu grosimea pereţilor de 70 cm. În naos are doi stâlpi de susţinere, iar bolta bisericii este în formă de semicerc. Pictura a fost în cărbune şi ştearsă, asupra ei intervenindu-se în timp, prin realizarea unei picturi în ulei şi cu culori închise. Pe exterior biserica are opt contraforţi.
În timp biserica a suferit unele modificări atât interioare cât şi exterioare constând în reparaţii sau modificări. Astfel in 1866 preotul Stoica a adăugat în partea vestică a bisericii un pridvor mic. În anul 1900, preotul Colţan Dumitru a turnat în biserică ciment şi a împrejmuit curtea bisericii. În anul 1948 preoţii Raportaru Constantin, Simion Gheorghe, Castriş Alexandru şi Georgescu Ion au făcut restaurarea exterioară a bisericii care suferise în urma cutremurului din 1940. În anul 1945 au construit o clopotniţă frumoasă din fier-beton. În anul 2000 preoţii ŞTEFAN MARIUS - MUGUREL şi GĂULEA MARIAN - GABI, au refăcut acoperişul bisericii cu ajutorul enoriaşilor dar în special cu ajutorul Domnului Director OANCEA TUDOR. În anul 2003, cu ajutorul Primăriei şi al Domnului Primar BREAZU GHEORGHE vechiul pridvor a fost dărâmat şi construit unul mult mai mare având suprafaţa de 12m2 . În anul 2006 s-a restaurat exteriorul bisericii în totalitate, adică vechea tencuială a fost dată jos până la cărămidă, pereţii întăriţi cu plasă sudată, apoi tencuiţi şi vopsiţi cu vopsea lavabilă, cu ajutorul Domnului ŞOLDEA DANIEL iar in anul 2007 biserica a fost refacută şi la interior tot pe cheltuiala acestuia. De asemenea, a fost înlocuită vechea tâmplărie de lemn cu tâmplărie PVC cu geam termopan, lucrare sponsorizată de Domnul BREAZU GHEORGHE. În interior s-a înfrumuseţat cu o frumoasă mochetă dăruită de Domnul OANCEA TUDOR, care a sponsorizat şi lucrarea de refacere a instalaţiei electrice. În anul 2008, Domnul ȘOLDEA DANIEL dimpreună cu soția sa au înfrumusețat Sfânta Biserica cu o frumoasă catapeteasma din lemn de stejar, lucrată de sculptorul Foșalău Ioan din Neamț.



SLUJITORI AI BISERICII „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL”

Preot DUMITRU
Preot VIŞAN
Preot TUDOR
Preot DIMA
Preot STOICA
Preot COLŢAN DUMITRU
Preot IONESCU FLOREA
Preot DELCEA ALEXANDRU
Preot SERGHIE IOAN
Preot RAPORTARU CONSTANTIN
Preot SIMION GHEORGHE
Preot CASTRIŞ ALEXANDRU
Preot GEORGESCU ION

Preot ŞTEFAN GH. MARIUS - MUGUREL ( începând din anul 1994 - 2008 transferat la Catedrala Episcopală din Giurgiu)

Preot GĂULEA F. MARIAN - GABI ( începând din anul 2000 - 2009 transferat la Parohia "Sfânta Maria" (Teatrul de Vară-Giurgiu )

Preot Milea Ciprian ( începând din anul 2009) - Transferat parohia Vieru

Preot Nicolaie Bogdan ( începând din anul 2010) - Transferat la parohia Sf. Treime

Preot Sima F Ionuţ Cornel (începând cu 24 iunie 2012)

luni, 3 septembrie 2007

Slavit sa fie Domnul!



Iubitii mei!

Bunul Dumnezeu asteapta ca si ultima Sa oaie sa se intoarca in Staul. Mergeti asadar la Biserica si participati cu regularitate la Sfanta Liturghie!

Biserica noastra, cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul, este situata in comuna Putineiu, judetul Giurgiu.

Ca o mama isi asteapta fiii si fiicele in fiecare Duminica si sarbatoare. Mai mult ca oricand are nevoie ca acestia sa-i fie aproape.